Avocat Cluj acum: Traficul de droguri este considerat o infracțiune contra sănătății publice și este sancționat atât de Codul penal, în art. 386 și următoarele, cât și de legi speciale. Astfel, atât traficul de droguri cât și deținerea în vederea consumului propriu sunt privite ca fiind infracțiuni, astfel cum sunt prevăzute de textul legii 143/2000. Definiții și noțiuni: Potrivit legii mai sus menționate, termenii și expresiile folosite în cadrul procedurilor judiciare care au ca obiect traficul de droguri au următorul sens: substanţe aflate sub control naţional – drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin ordonanţă de urgenţă a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii. Aflati mai multe informatii in plus pe site-ul avocat penal Cluj. Conducerea unui vehicul fara permis de conducere face parte din categoria infracțiunilor care au ca obiect juridic siguranța circulației pe drumurile publice. Conducerea fără permis este reglementată de art. 335.
Ce fapte sunt sancționate și care este cuantumul pedepselor Potrivit legii 143/2000: Punerea la dispoziţie, cu ştiinţă, cu orice titlu, a unui local, a unei locuinţe sau a oricărui alt loc amenajat, în care are acces publicul, pentru consumul ilicit de droguri ori tolerarea consumului ilicit în asemenea locuri se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 5 ani şi interzicerea unor drepturi. Prescrierea drogurilor de mare risc, cu intenţie, de către medic, fără ca aceasta să fie necesară din punct de vedere medical, se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi eliberarea sau obţinerea, cu intenţie, de droguri de mare risc, pe baza unei reţete medicale prescrise în condiţiile prevăzute la alin. (1) sau a unei reţete medicale falsificate.
În ceea ce priveşte ziua şi ora stabilite pentru judecata propunerii de luare a măsurii arestării preventive în procedura de cameră preliminară, acestea sunt aduse la cunoştinţa avocatului inculpatului, căruia, la cerere, i se pune la dispoziţie dosarul cauzei pentru studiu. De asemenea, inculpatul aflat în stare de libertate este citat pentru termenul fixat. [art. 238 alin. (1), teza finală, raportat la dispoziţiile art. 225 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură penală]. Aflati multe detalii suplimentare pe site-ul avocatripan.ro.
Din punct de vedere juridic, criminalitatea organizată este privită ca fiind asocierea unui grup de persoane în vederea comiterii de activități ilegale, în scopul de a obține foloase financiare. Criminalitatea organizată, locală sau transnațională, se adaptează vremurilor contemporane, la momentul actual principalele activități infracționale, generatoare de impresionante venituri ilicite, fiind traficul de droguri, traficul de persoane și spălarea de bani.
Avocatul asistă sau reprezintă în procesul penal, părţile ori subiecţii procesuali principali, în condiţiile legii. [art. 88 alin. (1) din Codul de procedură penală] Persoana reţinută sau arestată are dreptul să ia contact cu avocatul, asigurându-i-se confidenţialitatea comunicărilor, cu respectarea măsurilor necesare de supraveghere vizuală, de pază şi securitate, fără să fie interceptată sau înregistrată convorbirea dintre ei. Probele obţinute cu încălcarea acestui drept vor fi excluse în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală.